Grand bazar Romania

Românii sub lupă, cu iubire

Întotdeauna am citit cu interes cărţile scrise de străini despre Ţările Române, despre România. Voiam să aflu, uneori dincolo de litera scrisă, cum le părem noi celor care de-a lungul vremii ne-au fost oaspeţi, doriţi sau nu, chemaţi sau nu. Unii, cu o superioritate dictată de avansul în catedrale şi castele, în pictori şi muzicieni, în poeţi şi cronicari, „au venit şi-n ţara noastră” şi au privit-o ca pe o ciudăţenie, ca pe un loc uitat de lume, unde toate merg la voia întâmplării.

După 1989, am fost din nou priviţi cu uluire, de multe ori cu dispreţ greu disimulat, cu superioară îngăduinţă. Străinii descopereau o Românie buimăcită, greu şi incomplet deşteptată după „somnul cel de moarte” în care, însă, nu întotdeauna „barbarii de tirani” o adânciseră. Au apărut, şi în această fără sfârşit tranziţie, cărţi scrise de străinii care, odată veniţi aici, au încercat să înţeleagă ce şi de ce ni se întâmplă. O astfel de carte este şi „Grand bazar Romania sau Călător străin updated”, scrisă de jurnalistul englez Mike Ormsby şi apărută la Editura Compania, în colecţia document. ro. 

Cartea lui Mike Ormsby ne creează starea de râsu’ plânsu’, ne arată aşa cum suntem, într-o veşnică şi niciodată terminată organizare. El trăieşte în România, vrea să trăiască aşa cum se trăieşte aici, nu acceptă o mulţime de situaţii şi „uzanţe” de pe la noi, dar nu pleacă. Este legat sufleteşte de ţara asta şi se simte bine aici. Ne pune în faţă o oglindă măritoare în care ne vedem toţi porii, toate năravurile, toate strâmbătăţile şi parcă ne spune: „Vedeţi? Aşa sînteţi! Dar cu toate acestea, eu vă iubesc.” Şi nu ne trimite nici în Germania ca să învăţăm de la neamţ punctualitate şi rigoare, nu ne trimite nici în Anglia să învăţăm politeţe, nici în Franţa să învăţăm rafinament, nici în Ungaria ca să vedem cum străluceşte totul de curăţenie, nici în alte ţări în care vânzătorul îţi dă restul până la ultima centimă. Ne face dovada că, dacă iubeşti ţara asta cu oamenii ei, se poate trăi foarte bine şi aici, fără ifose şi sclifoseli de prinţesă care simte bobul de mazăre.

Ochiul atent şi îndelung format în meseria de jurnalist BBC al lui Mike Ormsby nu lasă nimic în afara observaţiei, schiţele lui seamănă cu crochiurile unui Daumier pentru că, din câteva trăsături fugare de condei, cu un incontestabil har literar, ni se aduc în faţa ochilor portrete, adevărate tipologii umane (româneşti!) post-decembriste. Vedem şoferul de taxi, tânărul care conduce în trombă maşini „barosane”, în sunet de manele, funcţionarii sastisiţi de la poştă sfâşiind pachetele din străinătate, barmani aşteptând şpagă în schimbul unui loc în faţa televizorului, îl auzim pe dentistul cu uşoare porniri antisemite (parcă îl auzim mărturisind mândru, sotto voce şi complice: ştiţi, bunicul meu a fost un pic legionar. Ei, şi ce dacă a fost, doar Garda merge înainte…), participăm şi noi la groteşti şedinţe de locatari şi ne rătăcim prin labirintul infernal al birocraţiei. Fiecare portret schiţat intră perfect în uriaşul puzzle care este România tranziţiei fără sfârşit.

Vedem o Românie care este, într-adevăr, un mare bazar, Grand bazar, un amestec bine dozat de Occident şi moleşeală levantină în care le avem pe toate de-a valma: şi corupţie, şi indisciplină, şi şmecherie dar şi mărinimie, şi har al prieteniei, şi o înţelepciune ne ostentativă şi un nesecat simţ al umorului pe care un britanic e imposibil să nu-l detecteze şi să nu-l guste, deşi gustul e amărui.

Am crezut, la început, că autorul a învăţat perfect româneşte, că a deprins perfect toate nuanţele, inclusiv argoul, încât a scris cartea direct în limba noastră. Am văzut, însă, că traducerea din engleză îi aparţine lui Vlad A. Arghir care a re-creat varianta engleză a cărţii lui Mike Ormsby (Never mind Balkans, Here is Romania). Rareori se întâmplă ca traducerea unei cărţi să se ridice la înălţimea originalului, iar în cazul de faţă ne aflăm în faţa unei desăvârşite tălmăciri din română în engleză a unui text cu evidente calităţi literare. 

Mike Ormsby a ales să trăiască în ţara aceasta şi nu în alta, în ţara ştampilelor (şi a pilelor), a şpăgii, a şedinţelor de bloc, a câinilor vagabonzi trataţi câineşte vii sau morţi, a cinematografelor delabrate, a gumei de mestecat lipite sub scaun, a stilistelor fiţoase, a oficiilor poştale îmbâcsite. Dar şi a unui Cişmigiu demn de paleta unui Monet, Renoir, Seurat sau Maxy, din care nu lipseşte duhul lui Caragiale, un Cişmigiu pe care autorul îl iubeşte, ultimele pagini ale cărţii fiind una dintre cele mai frumoase descrieri pe care le-am citit vreodată despre bătrânul parc bucureştean. 

Şi pentru că Mike Ormsby a considerat că România este o ţară în care merită să trăieşti, nu putem decât să-i fim recunoscători şi să-l considerăm prietenul nostru.    

Denisa TOMA